DETOX: Cura de intinerire pentru trup si suflet

Detoxifierea a devenit un termen foarte popular in zilele noastre si compenseaza exact faptul ca traim in orase aglomerate, suntem stresati, mancam ce apucam iar toate acestea duc la o oboseala cronica a trupului si a sufletului.

De regula, detoxifierea asa cum este prezentata in media implica diete speciale sau produse care promit marea cu sarea. Adevarul din spatele acestor metode drastice de detox este, insa, conform specialistilor, un mit. Pentru ca, de fapt, corpul nostru este echipat cu tot ce ii trebuie pentru o detoxifiere constanta. Singurul aspect de necontestat este acela ca un stil de viata sanatos si utilizarea unor produse cat mai putin procesate ne ajuta sa ne mentinem sanatatea mai usor si sa ne supunem trupul unor eforturi mai mici in incercarea de a scapa de toxine si de a fi in forma maxima.

Ce sunt „toxinele”?

Toxinele, asa cum le percepem cand vorbim despre detox, ar fi substantele poluante din atmosfera, chimicalele din mancare sau produse pe care le folosim zilnic, metale grele sau mancare procesata. Din fericire, corpul nostru are mecanisme sofisticate prin care elimina mare parte din ele datorita functiilor ficatului, rinichilor, sistemului digestiv, pielii si a plamanilor. Cum putem ajuta cu adevarat corpul? Reducand la maxim expunerea noastra la acesti factori nocivi. Am alcatuit o lista de obisnuinte care vor face cu adevarat diferenta.

1. Limiteaza alcoolul si tigarile

Mai mult de 90% din alcool este metabolizat de ficat, ceea ce presupune un efort suplimentar pentru acest organ vital. Ficatul percepe alcoolul ca fiind o toxina si il converteste intr-o substanta benigna, numita acetat, care este apoi eliminata din corp. O cantitate mica de alcool (un pahar de prosecco, putin vin sau un cocteil ocazional) sunt 100% usor de gestionat pentru ficat, insa alcoolul in exces va obliga ficatul sa munceasca mai mult decat este cazul si vei observa inclusiv ca te ingrasi mai repede. Fumatul, de asemenea, este una dintre cele mai groaznice surse de toxine pentru organism. Daca renuntam la fumat, pielea va arata mai bine, dintii si unghiile vor fi in stare mai buna iar organismul nostru ne va fi recunoscator.

2. Dormi cat ai nevoie!

Somnul de calitate da corpului sansa sa elimine toxinele acumulate peste zi. Creierul profita si el din plin de acest moment de respiro iar specialistii au semnale ca un somn odihnitor in fiecare noapte poate sa tina la distanta boli grave precum Alzheimer. Lipsa somnului pare simplu de compensat cu o cafea sau un anticearcan bun, insa oboseala cronica are consecinte nefaste precum stari de anxietate, lipsa de concentrare, stres, depresie sau obezitate. Desi nevoile noastre de somn difera, in general ar trebui sa ne incadram intre sapte si noua ore de somn pe noapte.

3. Bea suficienta apa!

Apa face mult mai mult decat sa ne potoleasca setea. Regleaza temperatura corpului, ne mentine articulatiile sanatoase, ajuta la digestie si la absorbtia nutrientilor din alimente. Nu in ultimul rand, este esentiala pentru procesul de detoxifiere a corpului. Celulele din corpul nostru descompun nutrientii si ii transforma in energie. Procesul acesta lasa in urma substante reziduale pe care corpul le elimina cu ajutorul apei. Daca nu bem suficiente lichide, multe dintre acestea raman in sange. In functie de sex, varsta, anotimp si stil de viata, avem nevoie de aproximativ doi, trei litri de apa pe zi.

4. Redu cantitatea de zahar si mancare procesata!

Zaharul si alimentele procesate se pare ca stau la baza celor mai multe probleme de sanatate specifice zilelor noastre. Obezitatea este cea mai vizibila problema cu care ne confruntam, insa si alte boli cronice precum cele de inima, cancerul sau diabetul au ca radacina, in mare parte, stilul nesanatos de a ne hrani. Zaharul in cantitati prea mari si alimentele procesate afecteaza capacitatea naturala de detoxifiere a corpului si isi pun amprenta asupra ficatului si a rinichilor. Pe acest palier, mancatul sanatos este cel mai bun lucru pe care il putem face pentru un detox real, mult mai eficient decat sa alternam perioadele in care ne hranim haotic cu cele in care trecem exclusiv pe diete de detox.

5. Mananca alimente bogate in anti-oxidanti
Antioxidantii ne protejeaza celulele de radicalii liberi, iar organismul produce in mod natural aceste molecule. Insa alcoolul, fumul de tutun, dieta dezechilibrata si poluarea pot produce radicali liberi in cantitati excesive. Alimentele bogate in vitaminele A, C, E, seleniu, licopen, luteina si zeaxantina sunt o mana de ajutor binevenita in procesul de detox. Fructele de padure, legumele, nucile si ceaiul verde sunt doar cateva surse de antioxidanti pe care le putem include in meniul zilnic.

6. Nu te stresa!
Stim, e poate sfatul care te face sa zambesti pentru ca pare imposibil de pus in practica atunci cand ai un stil de viata atat de dinamic si de solicitant. Si totusi, cand creierul tau este linistit, si corpul se va simti mai capabil sa ramana sanatos. Descopera trei surse zilnice de stres, scrie-le si gandeste-te ce solutii ai sa le lasi sa te afecteze mai putin. Exista o vorba tare inteleapta: „ceea ce se poate rezolva, se va rezolva. Ceea ce e imposibil de rezolvat, va ramane imposibil de rezolvat”. Si atunci la ce ne foloseste stresul?!

7. Mananca mai putina sare!
Eliminarea excesului de apa din organism este o etapa importanta in procesul de detoxifiere. O dieta prea bogata in sare ne face sa retinem mai multa apa decat este necesar si ne exploateaza inutil rinichii. Ne dam seama ca retinem apa daca ne simtim mainile si picioarele „umflate” iar hainele par sa ne stranga sau sa se largeasca de la o zi la alta, in functie de cata apa retinem. Primul pas pentru a elimina apa in exces pare contraintuitiv: bea mai multa apa! Te va ajuta sa elimini sarea in exces. Totodata, redu consumul de sare si lucrurile se vor regla.

8. Fa miscare!
Sportul NU este o cura de slabire si nici o varianta de a pierde in greutate. Slabitul se face in primul rand din alimentatie, insa sportul este direct responsabil de sanatatea noastra, de felul in care ne simtim, aratam si ne miscam. In plus, tine la distanta diabetul, bolile de inima, tensiunea si chiar anumite tipuri de cancer. Sportul reduce inflamatiile din corp si, cu siguranta, ne ajuta in detox.

9. Tips&Tricks

Desi nu exista cure detox care sa inlocuiasca functia naturala a corpului nostru, anumite schimbari in dieta si in stilul de viata reduc considerabil cantitatea de toxine la care ne expunem. Alimentele cu sulf (ceapa, usturoi, brocoli) sau chlorella (alge marine) ne ajuta sa emininam metalele grele din sistem. Coriandrul vine in sprijinul eliminarii ftalatilor si a insecticidelor. Cu cat alegi mai multe produse naturale, cu atat de expui mai putin la chimicale. Gasesti atat produse pentru casa, cat si pentru beauty. Cu ingrediente organice bine gandite, sunt eficiente si nu adauga mai multe substante daunatoare cu care corpul sa fie nevoit sa lupte.


Pe SOLE descoperi selectia de beauty bazata pe ingrediente organice pentru o frumusete 100% sanatoasa!