Ce sa NU tii in dormitor pentru un beauty sleep perfect

Daca de obicei iti facem recomandari de produse pe care sa le incluzi in viata ta, de aceasta data ne dorim sa ne ajuti ca acestea sa functioneze la cotele cele mai ridicate. E simplu: daca vrei un ten frumos, folosesti selectia noastra de produse de beauty. Insa somnul de frumusete este cel putin la fel de important. Iata ce sa nu tii in dormitor ca sa te trezesti in fiecare dimineata fresh si fantastic de odihnita. In plus, punem accent si pe sanatate, iar un somn corect este ceva ce iti datorezi.

Covoare masive

Daca ti se intampla des sa te trezesti cu nasul infundat, sa iti lacrimeze sau sa ti se irite ochii, exista posibilitatea sa ai o alergie la acarieni. Care traiesc din plin in praful din covoare, iar daca tii fereastra deschisa curentul de aer va purta prin toata camera un nor invizibil de praf si acarieni. Spala asternuturile la temperatura mare (60 de grade Celsius) saptamanal si scapa de covoarele din dormitor. Inlocuieste-le cu cateva carpete vesele sau in culori calde, care se pot spala la masina. Pentru atmosfera, foloseste betisoare aromate si mentine intensitatea parfumului medie.

Perdele transparente

Pe cat de bine arata perdelele subtiri, care flutura in bataia vantului la geamuri, pe atat de inutile sunt in dormitor. Nu iti sugeram sa renunti complet la ele, ci sa le muti in living. Pentru dormitor, sunt de preferat blinderele, acele jaluzele textile capabile sa ne ofere un intuneric profund. Daca vrei, poti completa aspectul camerei cu un set de draperii frumoase, pentru un somn odihnitor. In schimb, fa-ti cadou un aparat de masaj pentru zona tensionata a gatului!

Obiecte de arta cu mesaj puternic

Daca si tie iti plac foarte mult piesele de arta urbana cu mesaj si umor, tine-le in bucatarie sau in living. Dormitorul ar trebui sa fie un spatiu pasnic, cu vibratii bune, fara ironii sau mesaje cinice, oricat umor ar contine. Este locul in care iti permiti sa fii calma, fericita si relaxata. In dormitor, vrei bucurie, nu ironie. In schimb, nu uita sa aplici din cand in cand o masca pretioasa pentru luminozitate!

Culori foarte vii

Ne plac culorile vii, arata superb in pozele de pe Pinterest, insa nu sunt deloc practice daca ai probleme cu somnul si stii ca adormi greu. Culorile foarte vii ne dau energie, exact ceea ce nu ne dorim cand avem nevoie de somn. Cele mai bune optiuni pentru spatiul dormitorului sunt tonurile calme de albastru si nuantele naturale de pamant: bej, maro cald, gri. Sparge monotonia cu mici accente de culoare. De exemplu, pastreaza pe noptiera o crema de maini si corp cu design vesel.

Telefoanele

Suna teribil sa te desparti de micul gadget, iar daca nu te lasa inima sa il abandonezi in bucatarie, macar seteaza-l pe modul „avion” si ascunde-l sub o carte. Decat sa stati amandoi cu lumina albastra a ecranului in ochi, dand like-uri pe Facebook, mai bine va dati „like” unul altuia. De ajutor s-ar putea dovedi si uleiul de corp multifunctional cand inlocuiesti un „mesaj” cu un „masaj”.

Animalute

Poate nu suna simpatic din partea noastra, mai ales ca avem si noi animale de companie pe care le adoram. Poate pisicile si cateii din viata noastra se vor supara pe noi si vor necesita doze mari de scarpinat ca sa ne ierte. Insa adevarul este ca 15% dintre oameni au o alergie usoara sau medie la caini sau pisici, iar sa dormi cot la cot cu un factor alergen nu este cea mai buna idee. Daca este prea tarziu sa iti inveti animalutul sa nu mai doarma cu tine, investeste intr-un aparat bun de purificat aerul, vei reduce mult efectul alergic si nici nu vei sta cu ochii deschisi privind in tavan plina de vinovatie. Daca ai probleme cu alergia si ai un ten sensibil, iti recomandam sa incerci o apa micelara special formulata pentru aceasta problema.

 

 Cu Sole ai cele mai frumoase zile si cele mai odihnitoare nopti!