MACHIAJUL ANILOR 50 SI IMPORTANTA ACESTUIA

Dupa austeritatea resimtita in timpul celui de-al doilea razboi mondial, anii 50 au fost anii prosperitatii si a cresterii economice. Marile economii ale lumii au inceput sa se dezvolte si sa creasca, iar ca urmare a acestui fapt, si piata cosmeticelor a inceput sa ia amploare, deschizand portile pentru produse, culori si ustensile noi.

Influente

 Marile staruri de cinema ale vremii aveau cea mai mare influenta asupra maselor. Starletele puternice, precum Grace Kelly, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe sau Elizabeth Taylor au avut un impact enorm asupra stilurilor si asupra modei, stabilind standarde si facand din fiecare aparitie a lor un adevarat etalon de frumusete si eleganta. Libertatea televiziunii de dupa razboi a fost, de asemenea, un moment important in stabilirea influentelor, varietatea show-rilor televizate aducand idei si inspiratii noi tuturor telespectatorilor.

 

 Branduri populare

Dupa restrictiile razboiului, cand produsele cosmetice erau aproape inexistente pe piata, acum aceasta bransa incepuse sa infloreasca. Desi nu existau multe branduri de cosmetice, majoritatea erau comercializate de brandurile Max Factor, Revlon sau Pond. Piata cosmeticelor a devenit si mai complexa dupa aparitia brandurilor Helena Rubinstein si Elizabeth Arden care, pe langa produse de machiaj, aveau in paleta lor un sortiment bogat de produse de ingrijire a pielii, cu ingrediente exotice, dar scumpe. Asa ca lider de piata al acelei perioade este in continuare Max Factor, ale caror produse se adresau atat femeilor casnice, cat si celebrelor actrite, care purtau Max Factor nu doar cand se aflau „pe sticla”.

  

Rolul femeii in societate

A existat un deficit de populatie masculina, in anii imediat urmatori razboiului, asa ca femeile erau incurajate sa isi „atraga” cat mai mult sotii si, datorita noilor dispozitive tehnice, electronice si mai ales, electrocasnice aflate pe piata, care usurau inclusiv atributiile casei, femeile aveau mai mult timp liber la dispozitie, putand astfel sa se ingijeasca mai mult, asa ca machiajul devine o rutina in viata femeilor, o parte esentiala a feminitatii lor.

 

Adolescentii

Comerciantii de cosmetice au inceput sa vada potentialul chiar si in tineret, considerandu-l un grup consumerist cu putere de cumparare. Tinerii aveau acum la dispozitie un venit mai substantial, fie prin slujbele pe care le aveau, fie prin alocatiile saptamanale pe care le primeau, iar acesti bani puteau fi cheltuiti ca atare. Brandurile de cosmetice au observat rapid acest lucru, asa ca au inceput sa comercializeze produse tinta pentru grupurile adolescentine, de exemplu, produse de ingrijire a fetei pentru cei cu ten acneic. In scurt timp, purtarea machiajului a devenit destul de comuna printre adolescente, un fel de rit de trecere de la copilarie la maturitate.

 

Makeup essentials

Look-ul clasic al anilor 50 este unul puternic, chic si elegant. Culorile acestei decade au fost cele mai glamoroase din istoria machiajului si perioada aceasta are, cu siguranta, partea sa de „beauty icons”. Frumusetea si rafinamentul unor staruri precum Grace Kelly, Sofia Loren, Maureen O’Hara sau Elizabeth Taylor au definit era machiajului, era care, fara doar si poate, a fost cea mai fascinanta.

Culorile pastel sunt cele care au definit aceasta perioada, culori soft, precum rozul, verdele pal, albastru sau galben, iar daca exista o culoare care a fost cu adevarat expusa si utilizata intens, aceea este rozul. Rozul pastel sau piersica a fost nuanta preferata a vremii,atat in ceea ce priveste decorurile, materialele rochiilor, cat si a machiajului.

Culorile buzelor, insa, erau bogate si intense, variind intre nuante de rosu intens, visiniu sau purpuriu. Era absolut normal pentru aceea perioada sa depasesti cu putin conturul buzelor, pentru ca acestea sa para mai feminine si mai voluptoase. Rujul trebuia sa fie asortat cu culoare parului, astfel incat blondele, roscatele sau satenele foloseau cu predilectie nuante de rosu spre portocaliu, in timp ce brunetele purtau visiniu sau rosu-purpuriu. Un studiu efectuat in acea perioada a scos la iveala faptul ca mai mult de doua treimi dintre femei purtau ruj, asa ca urmatorul pas al inovatiei in materie de make-up a fost rujul rezistent, care nu se intinde, nu se duce si nu trece pe buzele partenerului in timpul unui sarut ;)

Aspectul ochilor era unul destul de minimalist, cu foarte putin fard aplicat, acesta fiind unul in culori deschise. In schimb, rimelul era favoritul tuturor femeilor. Aparitia, in anii 50, a tubului de rimel cu perie a revolutionat aspectul genelor. Atat Helena Rubinstein, cat si Max Factor au pretins ca ar fi creatorii noii perii pentru mascara, insa a contat prea putin, deoarece vanzarile la acest produs au explodat, fiind mult mai usor de aplicat si de purtat. Rimelul era folosit in special pe genele superioare, iar paleta de culori nu se limita doar la negru, fiind la moda si culori precum maro, albastru marin, verde smarald sau mov. De asemenea, o linie subtire de tus de ochi care se termina cu o codita orientata in sus, era foarte in voga, creand impresia de ochi migdalati. Fardul de ochi varia de la culori terne, precum gri sau maro, la culori mai puternice, insa in marea lor majoritate culori reci: verde, albastru, turcoaz sau mov. Abia spre finalul anilor 50 s-a adaugat efectul de stralucire in fardurile de ochi, pana atunci toate fardurile fiind mate. Culorile erau aplicate foarte putin si de obicei, o singura culoare acoperea pleoapa, insa fardul nu se intindea pana la spranceana. Sprancenele erau inchise la culoare si bine conturate, fiind foarte comuna folosirea creionului de sprancene, pentru a defini forma. Ulterior, ele au devenit mai discrete, in continuare conturate cu creion, si arcuite, insa mai putin intense ca si culoare si ca si forma.

Tenul in culori deschise era din nou in trend, si pudra de fata era in culori deschise, calde, de preferinta pasteluri de roz sau piersica. Machiajul incepea neaparat cu fondul de ten, care era in tonuri cat mai apropiate de culoarea pielii. Acesta avea rolul atat sa acopere micile imperfectiuni, cat si sa ofere o baza stabila pentru pudra care era nelipsita din geanta oricarei femei. Max Factor era in continuare lider de piata, prin introducerea unor produse precum Pan-Cake, sau Cream Puff, care a avut un succes rasunator, fiind o modalitate usoara de a avea fond de ten si pudra, intr-un singur produs.

 

 Machiajul in intregimea sa si-a inceput perioada de glorie in anii 50, cu modele feminine demne de urmat, produse statement inovatoare, care au schimbat pentru totdeauna industria cosmeticelor, precum si reguli noi in aplicarea de machiaj, unele dintre acestea pastrandu-se pana azi. Machiajul in acei ani avea in primul rand scopul de a reda oricarei femei increderea in sine, puterea si prospetimea de care aveau nevoie pentru a se simti femei in adevaratul sens al cuvantului, in special dupa perioada neagra prin care trecusera, intr-o lume stearsa de culori si de veselie.