Allies of Skin retrage voluntar THE ONE SPF 50 Invisible Sunscreen Gel. Ce am făcut și ce ai de făcut

Brandul a inițiat o rechemare voluntară la nivel global, după ce testarea a indicat că produsul poate să nu ofere în mod constant protecția SPF 50 înscrisă pe etichetă. În calitate de distribuitor oficial al Allies of Skin în România, am oprit vânzarea și am declanșat procedura de retragere. Mai jos: ce produs este vizat, ce am făcut din momentul notificării și ce ai de făcut dacă ai produsul acasă.

PE SCURT

•    Produsul vizat: THE ONE SPF 50 Invisible Sunscreen Gel (Allies of Skin) — toate formatele (50 ml, 90 ml, 20 ml, plic 3 ml) și toate loturile aflate în piață.

•    Motivul: testarea indică faptul că produsul poate să nu ofere în mod constant protecția SPF 50 declarată pe etichetă. Nu este vorba despre contaminare microbiologică, ingredient interzis sau reacție adversă a formulei.

•    Ce am făcut: am oprit vânzarea în toate canalele proprii, am blocat și carantinat stocul, am delistat produsul, am notificat partenerii de retail și autoritatea competentă și contactăm clienții care l-au cumpărat.

•    Ce ai de făcut: nu mai folosi produsul și deschide procedura de rechemare a brandului, pe https://www.recallrtr.com/sunscreengel sau la sunscreengel@realtimeresults.net. Procedura este una singură și este aceeași indiferent de unde ai cumpărat produsul.

•    Restul portofoliului Allies of Skin: neafectat. Rechemarea vizează exclusiv acest produs.

1. Ce s-a întâmplat

Allies of Skin a identificat o posibilă problemă privind performanța SPF a produsului THE ONE SPF 50 Invisible Sunscreen Gel și a oprit vânzarea în canalele aflate sub controlul direct al brandului, în timp ce a inițiat propria testare și a evaluat împreună cu partenerul de producție amploarea loturilor afectate.

După ce rezultatele au confirmat că produsul poate să nu ofere în mod constant protecția înscrisă pe etichetă, brandul a decis o rechemare voluntară, cu informarea autorităților și a partenerilor de distribuție din fiecare piață. În Statele Unite, procedura se derulează în coordonare cu FDA, autoritatea care reglementează acolo produsele de protecție solară.

În România, Allies of Skin este distribuit oficial de One Master Distribution, compania din spatele sole.ro. Am primit notificarea oficială pe 10.08.2026 ora 8:40 am și am declanșat procedura internă de retragere în aceeași zi.

CE NU ESTE ACEST ANUNȚ

Nu vorbim despre un produs contaminat, despre un ingredient interzis sau despre un risc de reacție alergică. Formula nu prezintă o problemă de toleranță cutanată. Problema este că nivelul real de protecție solară poate fi sub cel declarat — adică produsul poate proteja mai puțin decât te-ai aștepta de la un SPF 50.

2. Ce produs este vizat

Rechemarea acoperă toate formatele produsului și toate loturile aflate în piață. Nu trebuie să verifici codul de lot: dacă ai produsul, este vizat. Codul EAN se află pe cutie și pe tub, sub codul de bare.

Format

Cod EAN

Observații

50 ml (format standard)

8885014070049

Toate loturile

90 ml (Jumbo)

8885014075860

Toate loturile

20 ml (Deluxe / travel)

8885014074740

Toate loturile

3 ml (plic / mostră)

8885014073279

Inclusiv mostrele primite cadou la comandă sau la evenimente

 

Niciun alt produs Allies of Skin nu face obiectul acestei rechemări.

3. De ce contează un SPF care nu performează

Un SPF 50 corect formulat și corect testat filtrează aproximativ 98% din radiația UVB, în condițiile aplicării cantității standard (2 mg/cm², adică aproximativ un vârf de deget și jumătate pentru față și gât). Când performanța reală scade sub nivelul declarat, expunerea efectivă crește — chiar dacă utilizatorul respectă întocmai instrucțiunile.

  • Pe termen scurt: risc crescut de arsură solară, mai ales în zilele cu index UV ridicat sau la expunere prelungită.
  • Pe termen lung: expunerea UV cumulativă contribuie la fotoîmbătrânire, hiperpigmentare și la creșterea riscului oncologic cutanat.
  • Pentru pielea cu afecțiuni în curs (melasmă, rozacee, post-procedură, tratament cu retinoizi sau acizi): protecția insuficientă poate compromite rezultatele îngrijirii.

 

DACĂ AI FOLOSIT PRODUSUL VARA ACEASTA

Nu este necesar un consult medical de urgență și nu există motiv de panică. Recomandarea rezonabilă este aceeași pe care o dăm oricum, în fiecare an: dacă ai avut arsuri solare repetate sau dacă observi o aluniță ori o leziune pigmentară care își schimbă forma, culoarea, dimensiunea sau care sângerează, programează un consult dermatologic. Controlul dermatologic anual, cu dermatoscopie, rămâne cea mai utilă măsură — indiferent de ce SPF ai folosit.

4. Ce am făcut noi, pas cu pas

Publicăm procedura în întregime, pentru că o rechemare despre care afli doar dacă întrebi nu este o rechemare. Aceștia sunt pașii pe care i-am parcurs din momentul notificării:

  1. Stop-sale imediat. Am oprit vânzarea produsului în toate canalele proprii — sole.ro, pop-up store, comenzi aflate în pregătire — în aceeași zi cu notificarea.
  2. Carantinarea stocului. Stocul din depozit a fost separat fizic, etichetat ca „blocat — nu se expediază” și inventariat pe locații: depozit, magazin, stoc în tranzit, comenzi neexpediate.
  3. Delistare și oprirea comunicării. Am scos produsul din toate listările online proprii și am oprit orice campanie de media, afiliere sau conținut de creatori în care apărea.
  4. Notificarea partenerilor. Am informat în scris toți partenerii de retail și B2B care au primit produsul, cu instrucțiuni clare de blocare, retragere de pe raft și retur.
  5. Direcționarea către procedura unică. Remedierea este administrată centralizat de brand, printr-o procedură unică, valabilă în toate piețele. Rolul nostru este să te informăm, să îți dăm datele de care ai nevoie ca să o parcurgi și să te ajutăm dacă te blochezi.
  6. Raportare și trasabilitate. Raportăm brandului inventarul confirmat pe fiecare locație și păstrăm produsul în carantină până la instrucțiuni scrise. Nu îl distrugem înainte, tocmai ca lanțul să rămână trasabil.

5. Ce ai de făcut, dacă ai produsul

Există o singură procedură de rechemare, stabilită de brand și valabilă la nivel global. Este aceeași indiferent dacă ai cumpărat produsul de pe sole.ro, dintr-un magazin partener din România sau din altă țară.

  1. Oprește utilizarea. Chiar dacă produsul arată și se simte normal — problema nu este vizibilă cu ochiul liber.
  2. Verifică formatul și codul EAN din tabelul de mai sus. Toate cele patru formate sunt vizate, inclusiv mostra de 3 ml.
  3. Păstrează produsul și dovada achiziției, dacă o mai ai. Nu îl arunca înainte de a parcurge procedura — este posibil să ți se ceară o fotografie a ambalajului sau a codului de lot.
  4. Deschide procedura brandului pe https://www.recallrtr.com/sunscreengel sau scrie la sunscreengel@realtimeresults.net. Acolo primești instrucțiunile de remediere și forma de despăgubire.

 

O SINGURĂ PROCEDURĂ, PENTRU TOATĂ LUMEA

Pagina de rechemare: https://www.recallrtr.com/sunscreengel

Email: sunscreengel@realtimeresults.net

Brandul a pus la dispoziție și linii telefonice gratuite pentru consumatorii din mai multe țări europene; lista actualizată se află pe pagina de rechemare.

Nu trebuie să returnezi produsul la magazinul de unde l-ai cumpărat și nu trebuie să treci prin noi. Despăgubirea este administrată direct de brand, unitar, în toate piețele.

 

De unde ai cumpărat

Ce se aplică

sole.ro

Aceeași procedură: recallrtr.com/sunscreengel

Partener de retail din România

Aceeași procedură: recallrtr.com/sunscreengel

Magazin sau site din altă țară

Aceeași procedură: recallrtr.com/sunscreengel

Mostră de 3 ml primită cadou

Nu o folosi. Aceeași procedură, dacă vrei să o parcurgi.

 

Dacă ai cumpărat produsul de la noi și nu reușești să parcurgi procedura brandului sau nu primești răspuns, scrie-ne la contact@sole.ro. Nu preluăm noi despăgubirea, dar îți furnizăm confirmarea comenzii ca dovadă a achiziției și escaladăm cazul către brand.

 

6. Cum funcționează, de fapt, o rechemare de produs cosmetic în UE

Publicăm și partea aceasta pentru că întrebarea „cine răspunde și de ce” apare de fiecare dată, iar răspunsul este de obicei mai puțin dramatic și mai bine reglementat decât pare.

  • Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 privind produsele cosmetice stabilește rolul „persoanei responsabile” — entitatea care garantează conformitatea produsului, deține dosarul cu informații despre produs (PIF) și raportul de siguranță (CPSR).
  • Obligațiile distribuitorului sunt distincte: un distribuitor care are motive să creadă că un produs nu este conform nu îl mai poate pune la dispoziție pe piață și, atunci când produsul prezintă un risc pentru sănătate, trebuie să informeze imediat persoana responsabilă și autoritățile naționale competente. Acesta este exact cadrul în care am acționat.
  • Regulamentul (UE) 2023/988 (GPSR) a întărit, din decembrie 2024, cerințele privind modul în care o rechemare trebuie comunicată consumatorului: notificare directă acolo unde datele o permit, informație clară despre risc și un remediu efectiv.
  • Safety Gate este sistemul european de alertă rapidă prin care măsurile luate într-un stat membru devin vizibile în toate celelalte.

 

Notă: secțiunea de mai sus este o descriere generală a cadrului de reglementare, nu consultanță juridică. Pentru situații specifice, autoritatea competentă și consilierul juridic rămân sursele de referință.

 

7. Ce nu facem

Într-o rechemare, ce alegi să nu faci spune mai mult decât ce comunici.

  • Nu revindem stocul afectat pe alt canal, la alt preț sau în altă piață.
  • Nu îl trimitem în outlet, în lichidare de stoc sau în pachete promoționale.
  • Nu readucem produsul în vânzare fără autorizare scrisă din partea brandului.
  • Nu distrugem stocul înainte de instrucțiuni scrise, pentru ca trasabilitatea să rămână completă.
  • Nu folosim acest articol ca să îți vindem alt produs cu SPF. Dacă vrei o recomandare, ai ghidul nostru de protecție solară la https://sole.ro/protectie-solara — separat de acest anunț și fără legătură cu el.

 

8. Ce întărim, de aici înainte

Un incident de acest tip nu se închide cu un comunicat. Sunt lucrurile pe care le consolidăm în relația cu brandurile din portofoliu:

  • Trasabilitate pe lot, de la recepție până la comanda clientului final, astfel încât o retragere să poată fi executată în ore, nu în săptămâni.
  • Procedură internă de stop-sale cu termen ferm din momentul primirii unei notificări de la brand.

Întrebări frecvente

Am folosit produsul toată vara. Trebuie să merg la medic?

Nu este o urgență medicală și nu există motiv de îngrijorare imediată. Dacă ai avut arsuri solare repetate sau observi modificări la nivelul unei alunițe sau leziuni pigmentare, programează un consult dermatologic. Controlul anual cu dermatoscopie rămâne oricum recomandarea de bază.

Produsul este periculos?

Nu în sensul unei toxicități sau al unei contaminări. Riscul este cel al unei protecții solare mai mici decât cea declarată: te poți arde sau poți acumula expunere UV crezând că ești protejat.

Sunt vizate toate loturile?

Da. Pentru a evita orice confuzie, rechemarea acoperă toate loturile aflate în piață, la toate formatele. Nu trebuie să cauți codul de lot pe ambalaj.

Am doar mostra de 3 ml. Contează?

Da, plicul de 3 ml este inclus. Nu îl folosi.

Am aruncat ambalajul sau nu mai găsesc bonul.

Deschide oricum procedura brandului și explică situația acolo — cerințele privind dovada achiziției sunt stabilite de brand. Dacă ai cumpărat de pe sole.ro, îți putem trimite confirmarea comenzii din system sau o poti lua tu direct din contul  tau online, ca dovadă. Scrie-ne la contact@sole.ro .

Cât durează despăgubirea și în ce formă vine?

Sunt gestionate de brand, prin procedura globală. Termenele și forma remedierii sunt cele comunicate pe pagina de rechemare. Noi nu procesăm rambursări separate pentru acest produs, tocmai ca să nu existe două circuite paralele și cazuri care se pierd între ele.

Ce fac cu produsul — îl arunc?

Nu îl arunca înainte de a parcurge procedura brandului: este posibil să ți se ceară o fotografie a ambalajului sau a codului de lot. După ce ai finalizat procedura, urmează instrucțiunile primite acolo.

Alte produse Allies of Skin sunt afectate?

Nu. Rechemarea vizează exclusiv THE ONE SPF 50 Invisible Sunscreen Gel.

De ce aflu abia acum?

Brandul a oprit vânzarea în canalele proprii din momentul în care a apărut suspiciunea și a comunicat public după ce testarea a confirmat problema și a fost stabilit scopul exact al rechemării. Noi am comunicat în 2  ore de la primirea notificării oficiale. Este un decalaj real și preferăm să îl explicăm, nu să îl ascundem.

De ce nu returnez produsul la magazinul de unde l-am cumpărat?

Pentru că brandul a stabilit o procedură unică, administrată centralizat, valabilă în toate piețele. Un circuit unic înseamnă o singură evidență a cazurilor și un tratament identic pentru toți consumatorii, indiferent de canalul prin care au cumpărat.

SOLE mai lucrează cu Allies of Skin?

Da. Un brand se judecă și după felul în care reacționează atunci când apare o problemă: aici a existat oprire proactivă a vânzării, testare proprie, notificarea autorităților și o rechemare voluntară completă, nu o retragere discretă. Continuăm colaborarea și pe restul portofoliului, iar produsul revine în vânzare doar după reformulare și după validarea documentației de testare.

Cum aflu dacă apar noutăți?

Actualizăm acest articol ori de câte ori apare o informație nouă. Data ultimei actualizări este afișată în capul paginii.

 

CONTACT ȘI ACTUALIZĂRI

Despăgubirea se obține exclusiv prin procedura brandului. Pentru orice altă întrebare legată de această rechemare, ne găsești aici:

•    Email dedicat: contact@sole.ro

•    Procedura de rechemare (unica valabilă): https://www.recallrtr.com/sunscreengel · sunscreengel@realtimeresults.net

Acest articol se actualizează pe măsură ce primim informații noi de la brand și de la autorități.

 

 

SOLE Jurnal este publicația editorială a sole.ro, platforma de K-Beauty operată de One Master Distribution, importator și distribuitor oficial pentru brandurile din portofoliu în România și în regiune.


iulie 2026
Evenimente
SOLE merge la K-Pop Days, la NIBIRU — glow, teste UV și cadouri pe litoral
Pe 1 și 2 august, comunitatea SOLE se mută la mare. Ne găsești cu un stand propriu în cadrul K-Pop Days, la NIBIRU, cu trei activări gândite să te distreze și să pleci acasă cu ceva în plus.
⏱️ Timp de citire: 12 minute
✍️ Autor: Echipa Editorială Sole.ro
iulie 2026
Evenimente
SKIN1004 și OMD, alături de dm, la evenimentul dedicat sănătății femeii din Brașov
⏱️ Timp de citire: 15 minute
✍️ Autor: Echipa Editorială Sole.ro
iulie 2026
Evenimente
SOLE susține All aBoard Firiza 2026 și comunitatea din Maramureș
Am susținut competiții sportive precum Maraton Maramureș , promovând un stil de viață activ și importanța protecției solare. Iar prin participarea la All aBoard Firiza , ne reafirmăm convingerea că frumusețea începe cu responsabilitatea față de lumea din jurul nostru.
⏱️ Timp de citire: 10 minute
✍️ Autor: Echipa Editorială Sole.ro
Sperăm că articolul ți-a fost util și ți-a răspuns la toate întrebările legate de Allies of Skin retrage voluntar THE ONE SPF 50 Invisible Sunscreen Gel. Ce am făcut și ce ai de făcut. Dacă mai ai curiozități sau vrei să afli și alte lucruri interesante, scrie-ne oricând!